vineri, 7 august 2020
Fricţiunea
Este apăsarea şi deplasarea pielii şi a ţesuturilor moi subcutanate pe ţesuturile profunde sau pe plan dur, osos, atât cât permite elasticitatea acestora.
Tehnica de execuţie:
1. Fricţiunea rectilinie:
Se mobilizează pielea până la limita ei
elastică în sens rectiliniu, a cărei intensitate şi extindere creşte treptat. Manevra
se poate face cu: pulpa policelui, pulpele celorlalte degete, palma întreagă de
la o singură mână sau de la ambele mâini, cu pumnul sau cu cantul mâinii.
2. Fricţiunea în spirală:
Cu pulpa degetelor sau cu rădăcina
mâinii aplicate pe regiunea masată se imprimă fricţiunii o direcţie în zig-zag,
sau în spirală.
3. Fricţiunea în cleşte:
Se formează un cleşte alcătuit din
degetul mare şi celelalte degete şi se fricţionează elementele anatomice prin
mişcări rectilinii sau circulare.
4. Fricţiunea în greblă:
Constă în mobilizarea profundă, rapidă
şi energică a pielii cu ajutorul feţei dorsale a degetelor şi nodozităţilor
lor.
5. Fricţiunea
circulară:
Degetele ce masează păstrează o poziţie
asemănătoare cu cea din varianta simplă însă pulpele degetelor fac o mişcare circulară.
6. Fricţiunea cu îngreuiere:
Degetele mâinii libere sunt aplicate
perpendicular pe partea dorsală a mâinii care lucrează, îngreunând-o.
Reguli generale:
• se execută pe o porţiune limitată a
suprafeţei cutanate şi poate fi executată atât în sensul circulaţiei venoase,
cât şi în sens contrar circulaţiei limfei şi sângelui venos.
• este procedeul principal în
majoritatea cazurilor patologice şi singurul care influenţează pozitiv
mobilitatea, rezistenţa şi elasticitatea aparatului articular.
• în timpul fricţiunii, forţa de
presiune creşte gradat prin unghiul de înclinare al degetelor faţă de
orizontală.
• forţa de apăsare folosită în timpul
fricţiunii este destul de mare şi poate provoca leziuni şi traumatisme ale
pielii. Deci, trebuie să se acorde o atenţie deosebită tehnicii de execuţie.
• fricţiunile energice în locurile
dureroase reduc starea de hiperexcitabilitate a nervilor, accelerează
circulaţia locală şi îmbunătăţesc hrănirea ţesuturilor.
• cu ajutorul
fricţiunii, un maseur talentat poate recunoaşte modificările patologice care au
loc în ţesuturile profunde (în special în regiunea articulaţiilor).
Efecte:
• fricţiunile se adresează ţesutului conjunctiv,
adipos, muscular, etc; Când se execută lent, uşor au un efect de relaxare
musculară şi calmare nervoasă iar când se execută energic, profund, au un efect
de excitare, stimulare cu efecte trofice şi circulatorii.
• înlăturarea rezervelor de grăsime şi a
reziduurilor infiltrate;
• sporirea elasticităţii şi supleţii pielii şi a
ţesuturilor conjunctive.
Efectele fricţiunii sunt de lungă
durată.
Fricţiunea şi frământatul pot constitui împreună singurele manevre de masaj.
