Un discipol dă
importanță modului în care adoarme, pentru că noaptea e cea
care determină ziua următoare. Deci, înainte de a se culca, se leagă de
lumea invizibilă, lasă la o parte tot ceea ce
l-a tulburat în cursul zilei, griji, neliniști, supărări, el se
gândește la erorile pe care le-a putut
comite pentru a le repara în timpul nopții și el se abandonează în
sfârșit Îngerului somnului
- pentru ca în fiecare
seară noi murim și în fiecare dimineață reînviem. A dormi, a părăsi corpul fizic pentru a merge în
cealaltă lume, este un exercițiu pe
care-l practicăm zilnic cu scopul de a fi gata pregatiți pentru o
zi când va trebui cu adevarat să plecăm în cealaltă parte.
Nu
există nici o diferență între a adormi
și a părăsi lumea
materială, în afară de faptul că, atunci când plecăm de aici,
părăsim definitiv casa pe care o locuiam. În timpul somnului o părăsim de
asemenea, dar ramâne o legatură care ne reține în
această casă (în corpul fizic).
Presupuneți că astăzi ați fost
fericit, bine dispus. Dar dacă în momentul adormirii ați
început fără a ști de ce, să aveți gânduri
de tristețe, de descurajare, a doua zi, la trezire, veți
fi uimit să constatați că ceea ce a fost frumos în trăirea voastră
din ajun a dispărut complet și că a
rămas în loc doar o senzație
dezagreabilă. Puteţi deci constata că ultimul moment a fost mai important, mai
semnificativ decât întreaga zi. Presupuneți, din
contra, că ați avut o zi destul de proastă, dar că înainte de a vă
abandona somnului, veți reuși, prin
rugăciuni și gânduri bune, să adormiți în pace.
Aceste ultime momente curăță totul în
voi, vă purifică, cu atât mai mult cu cât a doua zi vă veți trezi cu
intenţii bune și proiecte constructive.
Există
în om lucrători care utilizează tot ce el a gândit la frontiera dintre veghe
și somn, fiindcă gândurile
activează diferite forțe. Deci feriți-vă, nu
adormiți cu gânduri rele, pentru că ele vor distruge tot ce
ați acumulat bun în timpul zilei. În timp ce, dacă
adormiți cu gânduri bune, ele vor ameliora totul în voi
și a doua zi veți fi uimit
să vedeți în ce stare de pace și lumină
vă veți trezi.
Dacă se întâmplă să visăm în timpul nopții că
comitem acte reprobabile pe care nu le-am face în stare de veghe, este că nu
știm să ne pregătim pentru somn. Înainte de a adormi
trebuie să ne pregătim pentru o călătorie sacră care va da rezultate într-un
viitor mai mult sau mai puțin
apropiat.
Sădiți în voi
un gând bun seara la culcare și
lăsați acest gând bun să lucreze în timpul nopții. Nu vă culcați
niciodată cu un gând negativ în minte, pentru că în timpul nopții
va face ravagii în subconștientul
vostru. Dacă înainte să adormiți
sunteți invadați de
neliniști nu rămâneți în pat,
sculaţi-vă, aprindeți lampa, faceți câteva
exerciții de respiraţie sau o rugăciune sau citiți
o pagina de gândire înaltă și apoi
culcați-vă din nou. Dacă această stare reapare la un moment
dat, sculați-vă a doua oară și
reîncepeți. În orice caz să stiți că nu
puteți lupta eficace rămânând întins în pat. Veți
spune că, dacă vă sculați, vă va
lua frigul și că puteți lupta
prin gând rămânând în pat la cald. Nu, doar când sunteti extrem de puternic vă
puteți apăra! În poziție orizontală sunteți mai pasiv și mai puțin puternic. Din contra, vertical, aveți mai
multe forțe și
posibilități pentru a acționa”.
{Maestrul O.M. Aivamhov}
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu