miercuri, 5 august 2020
Fricţiunea
Este apăsarea şi deplasarea pielii şi a
ţesuturilor moi subcutanate pe ţesuturile profunde sau pe plan dur, osos, atât
cât permite elasticitatea acestora.
Tehnica de execuţie:
1. Fricţiunea
rectilinie:
Se mobilizează pielea până la limita ei elastică în sens
rectiliniu, a cărei intensitate şi extindere creşte treptat. Manevra se poate
face cu: pulpa policelui, pulpele celorlalte degete, palma întreagă de la o
singură mână sau de la ambele mâini, cu pumnul sau cu cantul mâinii.
2. Fricţiunea în
spirală:
Cu pulpa degetelor sau cu rădăcina mâinii aplicate pe
regiunea masată se imprimă fricţiunii o direcţie în zig-zag, sau în spirală.
3. Fricţiunea în
cleşte:
Se formează un cleşte alcătuit din degetul mare şi
celelalte degete şi se fricţionează elementele anatomice prin mişcări
rectilinii sau circulare.
4. Fricţiunea în greblă:
Constă în mobilizarea profundă, rapidă şi energică a
pielii cu ajutorul feţei dorsale a degetelor şi nodozităţilor lor.
5. Fricţiunea circulară:
Degetele ce masează păstrează o poziţie asemănătoare cu
cea din varianta simplă însă pulpele degetelor fac o mişcare circulară.
6. Fricţiunea cu
îngreuiere:
Degetele mâinii libere sunt aplicate perpendicular pe partea dorsală a mâinii care lucrează, îngreunând-o.
Reguli generale:
• este procedeul principal în majoritatea cazurilor
patologice şi singurul care influenţează pozitiv mobilitatea, rezistenţa şi
elasticitatea aparatului articular.
• în timpul fricţiunii, forţa de presiune creşte gradat
prin unghiul de înclinare al degetelor faţă de orizontală.
• forţa de apăsare folosită în timpul fricţiunii este
destul de mare şi poate provoca leziuni şi traumatisme ale pielii. Deci,
trebuie să se acorde o atenţie deosebită tehnicii de execuţie.
• fricţiunile energice în locurile dureroase reduc starea
de hiperexcitabilitate a nervilor, accelerează circulaţia locală şi
îmbunătăţesc hrănirea ţesuturilor.
• cu ajutorul fricţiunii, un terapeut talentat poate recunoaşte modificările patologice care au loc în ţesuturile profunde (în special în regiunea articulaţiilor).
Efecte:
• înlăturarea
rezervelor de grăsime şi a reziduurilor infiltrate;
• sporirea elasticităţii şi supleţii pielii şi a
ţesuturilor conjunctive.
Efectele fricţiunii sunt de lungă durată.
Fricţiunea şi frământatul pot constitui împreună singurele
manevre de masaj.
marți, 4 august 2020
Frământatul
Prinderea în cută a muşchilor şi a ţesuturilor profunde,
ridicarea şi strângerea acestora atât cât permite elasticitatea ţesutului
respectiv.
Cuprinderea muşchiului (sau a ţesutului gras) într-o cută
formată de către cele patru degete, pe o parte şi degetul mare şi rădăcina
palmei pe de altă parte, ridicarea şi strângerea acestuia printr-o stoarcere,
strângere propriu-zisă sau printr-o presare pe planul osos.
2. Frământatul în inel:
Mâinile se aşează transversal pe muşchi, faţă în faţă ,
astfel încât arătătoarele şi policele se ating iar muşchiul, cuprins ca într-un
inel, trece dintr-o mână în alta.
3. Frământatul lung:
Se aplică ambele mâini pe muşchiul masat astfel încât pulpele
degetelor mari vin deasupra acestuia, iar celelate degete pe marginea lui
externă respectiv internă; în timpul deplasării înainte prin salturi mici,
policele se îndreaptă înspre celelalte degete, realizând ridicarea şi
stoarderea muşchiului.
4. Frământatul în cleşte:
Muşchii scurţi sau laţi sunt cuprinşi într-un cleşte
format de cele patru degete, de pe o parte şi degetul mare pe de altă parte, sunt
ridicati şi strânşi.
5 Frământatul cu pumnii:
Cu pumnii strănşi se execută mişcări de frământare
asemănătoare cu frământatul pâinii, efectuându-se mişcări de rotaţie care
ridică muşchiul şi în acelaşi timp execută o presiune asupra lui.
6. Frământatul şerpuit:
Degetele, printr-o mişcare de alunecare continuă, presează
muşchiul aşa cum s-ar stoarce de apă un burete, ridicându-l şi
strângându-l cu ambele mâini; înaintarea
spre zonele învecinate dă aspectul unui val al mişcării.
• Frământatul măreşte puterea de contracţie a fibrelor
musculare, deci constituie un exerciţiu de gimnastică pentru muşchi. În ceea ce
priveşte muşchii striaţi, această manevră are o importanţă deosebită în cazul
scăderii capacităţii de muncă a muşchilor.
• În timpul frământatului se vor evita manevrele bruşte,
răsucirea muşchiului sau provocarea durerilor.
• Frământatul se execută într-un ritm lent şi continuu.
Efecte:
• refacere, recuperare medicală;
• frământatul produce mărirea considerabilă a mobilitătii
tendoanelor, întinderea fasciilor şi îmbunătăţirea circulaţiei sângelui şi a
limfei;
• accelerarea circulaţiei sanguine; intensifică hrănirea
grupelor musculare şi resorbţia rapidă a substanţelor metabolice; prin
strângerea muşchilor între degete se produce eliminarea elementelor de
descompunere din fasciculele musculare;
• în timpul frământatului profund apar numeroase impulsuri
aferente care stimulează muşchii, tendoanele, articulaţiile şi sistemul nervos;
• în afară de faptul că fortifică muşchii şi ajută la regenerarea ţesutului muscular, frământatul sporeşte capacitatea de muncă a maselor musculare mari.