Fricţiunea

Este apăsarea şi deplasarea pielii şi a ţesuturilor moi subcutanate pe ţesuturile profunde sau pe plan dur, osos, atât cât permite elasticitatea acestora.

Tehnica de execuţie:

  1. Fricţiunea rectilinie:

Se mobilizează pielea până la limita ei elastică în sens rectiliniu, a cărei intensitate şi extindere creşte treptat. Manevra se poate face cu: pulpa policelui, pulpele celorlalte degete, palma întreagă de la o singură mână sau de la ambele mâini, cu pumnul sau cu cantul mâinii.

  2. Fricţiunea în spirală:

Cu pulpa degetelor sau cu rădăcina mâinii aplicate pe regiunea masată se imprimă fricţiunii o direcţie în zig-zag, sau în spirală.

  3. Fricţiunea în cleşte:

Se formează un cleşte alcătuit din degetul mare şi celelalte degete şi se fricţionează elementele anatomice prin mişcări rectilinii sau circulare.

        4. Fricţiunea în greblă:

Constă în mobilizarea profundă, rapidă şi energică a pielii cu ajutorul feţei dorsale a degetelor şi nodozităţilor lor.

5. Fricţiunea circulară:

Degetele ce masează păstrează o poziţie asemănătoare cu cea din varianta simplă însă pulpele degetelor fac o mişcare circulară.

   6. Fricţiunea cu îngreuiere:

Degetele mâinii libere sunt aplicate perpendicular pe partea dorsală a mâinii care lucrează, îngreunând-o.

Reguli generale:

 • se execută pe o porţiune limitată a suprafeţei cutanate şi poate fi executată atât în sensul circulaţiei venoase, cât şi în sens contrar circulaţiei limfei şi sângelui venos.

• este procedeul principal în majoritatea cazurilor patologice şi singurul care influenţează pozitiv mobilitatea, rezistenţa şi elasticitatea aparatului articular.

• în timpul fricţiunii, forţa de presiune creşte gradat prin unghiul de înclinare al degetelor faţă de orizontală.

• forţa de apăsare folosită în timpul fricţiunii este destul de mare şi poate provoca leziuni şi traumatisme ale pielii. Deci, trebuie să se acorde o atenţie deosebită tehnicii de execuţie.

• fricţiunile energice în locurile dureroase reduc starea de hiperexcitabilitate a nervilor, accelerează circulaţia locală şi îmbunătăţesc hrănirea ţesuturilor.

      • cu ajutorul fricţiunii, un terapeut talentat poate recunoaşte modificările patologice care au loc în ţesuturile profunde (în special în regiunea articulaţiilor).

Efecte:

     •  fricţiunile se adresează ţesutului conjunctiv, adipos, muscular, etc; Când se execută lent, uşor au un efect de relaxare musculară şi calmare nervoasă iar când se execută energic, profund, au un efect de excitare, stimulare cu efecte trofice şi circulatorii.

•  înlăturarea rezervelor de grăsime şi a reziduurilor infiltrate;

•  sporirea elasticităţii şi supleţii pielii şi a ţesuturilor conjunctive.

Efectele fricţiunii sunt de lungă durată.

Fricţiunea şi frământatul pot constitui împreună singurele manevre de masaj.

Detox drinks for morning routines

Foods & herbs for arthritis

How emotions harm your body?

Warm lemon water 🍋

Balance

Happiness

Frământatul

Prinderea în cută a muşchilor şi a ţesuturilor profunde, ridicarea şi strângerea acestora atât cât permite elasticitatea ţesutului respectiv.

 Tehnici de execuţie:

         1. Frământatul în cută:

Cuprinderea muşchiului (sau a ţesutului gras) într-o cută formată de către cele patru degete, pe o parte şi degetul mare şi rădăcina palmei pe de altă parte, ridicarea şi strângerea acestuia printr-o stoarcere, strângere propriu-zisă sau printr-o presare pe planul osos.

2. Frământatul în inel:

Mâinile se aşează transversal pe muşchi, faţă în faţă , astfel încât arătătoarele şi policele se ating iar muşchiul, cuprins ca într-un inel, trece dintr-o mână în alta.

3. Frământatul lung:

Se aplică ambele mâini pe muşchiul masat astfel încât pulpele degetelor mari vin deasupra acestuia, iar celelate degete pe marginea lui externă respectiv internă; în timpul deplasării înainte prin salturi mici, policele se îndreaptă înspre celelalte degete, realizând ridicarea şi stoarderea muşchiului.

4. Frământatul în cleşte:

Muşchii scurţi sau laţi sunt cuprinşi într-un cleşte format de cele patru degete, de pe o parte şi degetul mare pe de altă parte, sunt ridicati şi strânşi.

5 Frământatul cu pumnii:

Cu pumnii strănşi se execută mişcări de frământare asemănătoare cu frământatul pâinii, efectuându-se mişcări de rotaţie care ridică muşchiul şi în acelaşi timp execută o presiune asupra lui.

6. Frământatul şerpuit:

Degetele, printr-o mişcare de alunecare continuă, presează muşchiul aşa cum s-ar stoarce de apă un burete, ridicându-l şi strângându-l  cu ambele mâini; înaintarea spre zonele învecinate dă aspectul unui val al mişcării.

 Reguli generale:

 • Frământatul este singurul procedeu care acţionează intens asupra vaselor limfatice şi sanguine mari, accelerând neutralizarea produselor de descompunere şi sporind procesul de nutriţie al ţesuturilor.

• Frământatul măreşte puterea de contracţie a fibrelor musculare, deci constituie un exerciţiu de gimnastică pentru muşchi. În ceea ce priveşte muşchii striaţi, această manevră are o importanţă deosebită în cazul scăderii capacităţii de muncă a muşchilor.

• În timpul frământatului se vor evita manevrele bruşte, răsucirea muşchiului sau provocarea durerilor.

• Frământatul se execută într-un ritm lent şi continuu.

Efecte:

 • tratarea atrofiei şi insuficienţei musculare;

• refacere, recuperare medicală;

• frământatul produce mărirea considerabilă a mobilitătii tendoanelor, întinderea fasciilor şi îmbunătăţirea circulaţiei sângelui şi a limfei;

• accelerarea circulaţiei sanguine; intensifică hrănirea grupelor musculare şi resorbţia rapidă a substanţelor metabolice; prin strângerea muşchilor între degete se produce eliminarea elementelor de descompunere din fasciculele musculare;

• în timpul frământatului profund apar numeroase impulsuri aferente care stimulează muşchii, tendoanele, articulaţiile şi sistemul nervos;

• în afară de faptul că fortifică muşchii şi ajută la regenerarea ţesutului muscular, frământatul sporeşte capacitatea de muncă a maselor musculare mari.

☕️

Corporate chair massage